În cadrul proiectului educațional „Săptămâna Verde”, salvatorii cărășeni din cadrul Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin s-au întâlnit la poalele Muntelui Mic cu 150 de copii de la Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița. „Salvamontiștii au interacționat cu cei mici, povestindu-le despre activitățile de intervenție în zona montană, arătându-le o parte din echipamentul de iarnă și de […]
Etichetă: salvamontiști
Un turist s-a ales cu fractură la picior, după ce a căzut pe o pârtie de schi de pe Muntele Mic
Echipajul elicopterului SMURD Caransebeș a fost solicitat, din nou, de către Salvamont Muntele Mic, pentru a salva viața unui bărbat care s-a accidentat. Este vorba despre un turist care a căzut pe pârtia Vâlsanu, fiind, de altfel, cea mai lungă pârtie de pe Muntele Mic și care s-a ales cu fractură de tibie și peroneu. […]
„Un scop comun, salvarea turiștilor!”
Cinci cetățeni cehi, plecați de șase zile în drumeție pe traseele montane din Caraș-Severin, au avut nevoie de sprijinul salvatorilor, după ce o tânără nu s-a mai putut deplasa pentru a continua drumeția. Echipa de salvare a reușit să ajungă în zona indicată și au constatat că aceasta se se afla intr-o stare de letargie. […]