Mâine este ultima zi de cursuri pentru elevii de clasa a 8-a

Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile mâine, 14 iunie, conform calendarului oficial. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, care s-a încheiat acum o săptămână, pe 07 iunie, a avut o durată de 34 de săptămâni de cursuri, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar a avut o […]

„Săptămâna școală în siguranță” în unitățile de învățământ cărășene

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Caraș-Severin au derulat activități preventive în cadrul proiectului inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit ,,Săptămâna Școală în Siguranță”. Scopul este conștientizarea elevilor, a cadrelor didactice, precum și a părinților, cu privire la necesitatea adoptării unei atitudini pozitive în prevenirea violenței în mediul școlar și asigurarea […]

Elevii s-au întors la școală și au început modulul 5 de învățare

Elevii și preșcolarii s-au întors de astăzi în bănci, după aproape 2 săptămâni în care s-au bucurat de vacanța de Paște sau vacanța de Primăvară, așa cum este cunoscută și, deci, au început modulul 5 de învățare. Acesta este de altfel ultimul modul al acestui an școlar și va avea o durată de aproximativ o […]

Elevii intră de mâine în vacanța de Paște

Mâine este ultima zi de școală pentru elevii din învățământul preuniversitar, care vor avea aproape 2 săptămâni de vacanță de Paște sau de Primăvară, cum este cunoscută. Având în vedere că Paștele catolic și Pastele ortodox au avut loc la mai mult de o lună distanță, vacanța de primavară cuprinde doar Paștele ortodox. Deci, elevii […]

„Săptămâna Verde” alături de salvatori

În cadrul proiectului educațional „Săptămâna Verde”, salvatorii cărășeni din cadrul Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin s-au întâlnit cu elevii de la Școala Generală Numărul 2 din Reșița. Aceștia au interacționat cu cei mici, le-au povestit despre activitățile de intervenție, le-au arătat o parte din echipament și totodată, s-au implicat și în scenarii care simulează diferite accidente.

Elevii s-au întors la şcoală, după vacanța de schi

Elevii s-au întors astăzi la şcoală, după o săptămâni de vacanță, respectiv după vacanță de schi și au început deci modulul 4 de învățare din calendarul anului școlar 2023-2024. Următoarea vacanță pentru copii va fi cea de Paști, care începe pe 27 aprilie si se incheie pe 7 mai, astfel că se intinde pe o […]

Elevii s-au întors astăzi la şcoală, după vacanța de iarnă

Elevii s-au întors astăzi la şcoală, după 2 săptămâni de vacanță, respectiv după vacanță de iarnă și au început deci modulul 3 de învățare din calendarul anului școlar 2023-2024. Următoarea vacanță pentru copii va fi în luna februarie, vacanță care va dura o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare. Reamintim că structura anului școlar a suferit […]

Elevii au intrat în vacanța de iarnă, până pe 8 ianuarie

Vacanța de iarnă este una dintre cele mai așteptate vacanțe de copiii de pretutindeni. Este momentul în care cu toții se pregătesc de sărbătorile de iarnă și petrec clipe minunate alături de familia reîntrăgită. Pentru toți copiii din învățământul preuniversitar, respectiv copiii de la grădinițe, clasele primare, gimnaziu și liceu, începe vacanța de iarnă, de […]

Elevii au revenit în bănci, însă nu pentru mult timp. În mai puțin de o lună, aceștia vor avea parte de o mini-vacanță

Elevii s-au întors la şcoală, după o vacanţă de o săptămână. Însă, finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie aduce noi zile libere. De data aceasta este vorba de minivacanța prilejuită de sărbătorirea zilelor de 30 noiembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Andrei și 1 decembrie, când este Ziua Națională a României. Deci, elevii au […]

„Acum ai șansa să devii unul dintre salvatori! Aplică pentru o carieră în domeniul militar!”

Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești a scos la concurs 300 de locuri, respectiv 255 de locuri la specialitatea subofiţer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri la specialitatea maistru militar auto. Însă, pentru a putea candida, concurenţii trebuie să aibă vârsta de până la 27 de […]

onWeb by SiGNO serv