Trei medalii la Naționalele de karate WUKF

 

 Un lot de cinci sportivi de la Secția de karate WUKF, coordonată de sensei Zoltan Lipan, a participat la Campionatul National de copii din categoria de vârstă de până la 13 ani. La competiție sportivii au reușit să cucerească trei medalii.

 

Trei medalii au cucerit sportivii de la Secția de karate WUKF, coordonată de sensei Zoltan Lipan la cea mai recentă competiție la care au participat. Este vorba de Campionatul National de copii din categoria de vârstă de până la 13 ani.

Competiția s-a desfasurat la Mediaș, timp de două zile, mai exact în perioada 6-7 aprilie. La veneimentul sportiv au participat peste 660 de sportivi legitimați la 54 de cluburi.

Rezultatele obținute de sportivii de la CSM Reșița au fost următoarele: Sara Fortun a luat locul II la kata – 10 ani și locul IV la kihon, Dragoș Vizoc a obținut locul III la kata – 11 ani și locul III la kumite, Livia Garoiu s-a clasat pe locul IV la kihon – 12 ani, Ioana Secășan a fost pe locul IV la kata – 9 ani, iar Vlad Perescu a fost pe locul V la kata – 10 ani.
„La finalul celor două zile istovitoare, din cauza numărului mare de concurenți la aproape toate categoriile de vârstă (cea mai mică categorie fiind de 14 sportivi), sportivii noștri s-au întors cu 1 loc II, 2 locuri III, 3 locuri IV și 1 loc V. Deși rezultatele nu sunt extraordinare, mă mândresc cu acești sportivi, tocmai pentru că au luptat și au muncit din greu pentru aceste locuri. Ei nu au concurat cu doi sau trei sportivi, au avut foarte mulți competitori pe categorii și au urcat pe podium ca niște adevărați campioni.”, a spus sensei Zoltan Lipan.

În perioada 25-27 mai, la Brașov, se va desfășura următoarea competiție unde vor participa și sportivii de la secția de karate din Reșița. Este vorba de Campionatul Național +13 ani, cadeți, juniori, seniori, veterani, la individual, pe echipe și persoane cu dizabilități, feminin și masculin.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *