Ultima zi de vacanță pentru elevi și preșcolari

Astăzi este ultima zi de vacanță pentru elevi și preșcolari.

Ei s-au bucurat de o săptămână liberă, care a început pe 22 octombrie, atunci când s-a încheiat și primul modul de învățare.

Elevii se vor întoarce la cursuri pe data de 31 octombrie, atunci când va începe modulul 2 de învățare.

Reamintim că structura anului școlar a suferit modificări drastice, iar în anul școlar 2022-2023, elevii au 5 vacanțe și 5 module de învățare.

După această prima vacanță, pentru elevi urmează o nouă vacanță, cea de iarnă.
Aceasta este programată la finalul modulului 2 de învățare, cursuri care vor avea loc în intervalul 31 octombrie-22 decembrie.

Astfel, vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie 2022 și se va încheia pe 8 ianuarie 2023.

Deci, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, elevii vor beneficia de 2 săptămâni de vacanță.

Reamintim că în anii trecuți, vacanța din luna octombrie era doar pentru elevii din ciclul primar și pentru grădinițe, însă acum, Ministerul Educației a decis că este nevoie ca elevii să alterneze perioadele de cursuri cu cele de vacanță, motiv pentru care s-a renunțat la cele două semestre și au fost introduse modulele de învățare.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *