Unde se pot arunca brazii de Crăciun?

După sărbători, românii fac din nou curăţenie şi aruncă în primul rând brazii de Craciun. Firmele de salubritate din județ și din țară au strâns deja mii de pomi de pe străzi în aceste zile.

Câteva zile, de CRACIUN ne-am adunat cu familia şi prietenii în jurul brazilor frumos împodobiți şi ne-am bucurat de mirosul îmbietor al acestora , de cadouri așezate frumos sub brad, de colindele cântate cu toți cei dragi. Acum, însă, a venit vremea să ne luăm rămas bun de la brăduți.

Dacă în unele zone, oamenii duc brazii la punctele de colectare special amenajate, pomii vor fi tocaţi şi folosiţi mai apoi pe post de combustibil sau îngrăşământ, la Reșița, brazii pot fi depozitați în jurul platformelor de colectare a deșeurilor până în data de 20 ianuarie.

La fel ca orice deșeu, și brazii de Crăciun trebuie aruncați după anumite reguli.
Am aflat de la reprezentanți ai Primăriei din capitala Banatului de Munte unde anume se pot depozita pomii pe care nu-i mai vrem în locuință și când anume.

Toţi cei care nu vor respecta aceste reguli, vor fi reclamaţi şi identificaţi, vor fi sancţionaţi conform prevederilor hotărârii consiliului local de abandonare a deşeurilor în locuri nepermise.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *