Veste bună pentru persoanele defavorizate din Anina! A început distribuirea de ajutoare alimentare primite de la Uniunea Europeană


O tranșă de pachete cu alimente de la Uniunea Europeană destinate persoanelor defavorizate, va fi distribuită și în Anina!

Ajutoarele constau în pachete  alimentare primite prin programul Programul Operațional de Ajutorare a persoanelor Defavorizate (POAD) al Uniunii Europene.
Orașul Anina a primit spre a fi distribuite populației îndreptățite, 560 de pachete. Astfel  vor fi distribuite celor  65 de persoane care au dreptul la ajutor social și către aproape 260  de persoane care beneficiază de alocație de susținere a familiei.
Celelalte pachete se vor distribui în baza unei cereri făcute de către cetățeni, persoanelor care au dizabilități cu handicap grav sau grav accentuat. Distribuția acestor ajutoare a început din data de 27 aprilie. Până în data de 8 iunie se acordă ajutoare celor care beneficiază de  ajutor social și celor cu alocație de susținere a familiei.
De vineri, 9 iunie, și până spre sfârșitul acestei luni se distribuie ajutoarele persoanelor cu dizabilități. Pachetele conțin alimente de bază: ulei, zahăr, făină, conserve de carne, compoturi, etc, dar și de igienă personală.
Prin serviciul de Asistență socială al orașului Anina au fost distribuite și tichetele sociale pe suport electronic pentru nou născuți, destinate mamelor care provin din medii defavorizate. Este vorba de un sprijin material în valoare de 2.000 de lei cu care pot fi achiziționate doar produse pentru îngrijirea copilului nou născut: scutece, lapte praf, etc. Cardurile sunt valabile doar 6 luni de la distribuire.

Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

 

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *