Ziua mondială a protecţiei civile

Ziua mondială a protecţiei civile este marcată în fiecare an la 1 martie şi a fost instituită în anul 1990, printr-o decizie a Adunării generale a Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile. În anul 1972, la 1 martie, a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO).

„Tema în jurul căreia este marcată, în 2024, Ziua mondială a protecţiei civile, este „Innovative technologies at the service of Civil Defence” – Tehnologii inovatoare în serviciul Apărării Civile, după cum reiese din mesajul secretarului general al ICDO, Njoupouo YAP Mariatou.

Anul 2023 a fost unul marcat de dezastre, cu fenomene naturale precum cutremure şi inundaţii cu consecinţe cataclismice şi puternice tulburări de origini socio-politice care au provocat o masivă dislocare a populaţiei în alte ţări, iar cei din domeniul apărării civile au fost activi pe toate fronturile, aminteşte în mesajul său secretarul general al ICDO, reamintind de prezenţa acestora în Turcia, Siria, Republica Democratică Congo, Maroc, Libia, Palestina ş.a. Anul 2023 s-a încheiat cu zeci de mii de vieţi pierdute, în principal ca urmare a cutremurelor, inundaţiilor şi conflictelor, fără a mai vorbi de pagubele inestimabile cauzate bunurilor şi mediului.

Din fericire, solidaritatea între state, atât la nivel internaţional cât şi la nivelul instituţiilor naţionale, a fost pusă în mişcare pentru salvarea de vieţi, atenuarea suferinţei şi restabilirea condiţiilor de viaţă. Pentru a realiza acest lucru, au fost implementate diverse tehnici, variind de la mijloace rudimentare la tehnologii inovatoare, în funcţie de nivelul de intervenţie. Drone, sateliţi, roboţi şi vehicule autonome, senzori inteligenţi, tehnologie 3D, sisteme informaţionale geografice, Internetul şi inteligenţa artificială sunt toate instrumente pe care cei din domeniul apărării civile le pot folosi pentru a prezice, preveni, pregăti, răspunde sau reconstrui.

Printre altele, aceste tehnologii contribuie la consolidarea diferitelor structuri de apărare civilă şi implicarea localnicilor în managementul riscului de dezastre. Integrarea acestor tehnologii în sistemele de management al riscurilor şi situaţiilor de urgenţă va îmbunătăţi, fără îndoială, considerabil, siguranţa oamenilor şi a personalului din apărarea civilă, se mai spune, între altele, în mesajul secretarului general al ICDO.

Marcarea Zilei mondiale a protecţiei civile are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a importanţei vitale a protecţiei civile şi sensibilizarea cu privire la pregătirea şi măsurile de prevenire şi de auto-protecţie în caz de accidente sau dezastre. Totodată, cu acest prilej se aduce un tribut eforturilor, sacrificiilor şi realizărilor tuturor serviciilor naţionale responsabile cu lupta împotriva dezastrelor.

Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (ICDO) este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv este să contribuie la dezvoltarea de către state a structurilor care asigură protecţia şi asistenţa populaţiei, precum şi protejarea bunurilor şi a mediului în caz de dezastre naturale sau provocate de om, conform site-ului http://icdo.org. Organizaţia are, de asemenea, ca misiune încurajarea cooperării şi solidarităţii reciproce între structurile naţionale de protecţie civilă ale statelor membre. ICDO are un lung istoric de realizări în elaborarea capacităţii manageriale şi fizice a ţărilor membre şi nemembre pentru a face faţă riscurilor de dezastre. Sediul organizaţiei se află la Geneva.

Originile organizaţiei datează din 1931, anul în care generalul George Saint-Paul, medic chirurg, a înfiinţat, la Paris, asociaţia „Lieux de Geneva” („Zonele Geneva”). Generalul George Saint-Paul rămăsese profund marcat de atrocităţile şi cruzimea de pe urma cărora populaţia a suferit în Primul Război Mondial. Ca atare, el a avut ideea creării de zone de siguranţă sau zone neutre, unde populaţia civilă, şi în mod special femeile, copiii, bătrânii şi infirmii, să poată găsi un refugiu pe timp de război. În 1937, la cererea generalului Saint-Paul, Asociaţia internaţională a zonelor Geneva („Lieux de Geneve International Association”) a fost transferată la Geneva şi a devenit „Asociaţia internaţională pentru protecţia populaţiei civile şi a clădirilor istorice în vreme de război”.

La Conferinţa Internaţională din 1954, de la Berlin, privind problema protecţiei populaţiei civile în timp de război, s-a pus în dezbare necesitatea creării şi recunoaşterii zonelor neutre şi a oraşelor deschise. Această întâlnire a rămas cunoscută, ulterior, sub numele de „Prima Conferinţă Mondială de Apărare Civilă”. Începând cu anii ’60, organizaţia şi-a lărgit preocupările, incluzând, pe lângă protecţia populaţiei pe timp de război, şi protecţia pe timp de pace, în cazul producerii dezastrelor naturale şi tehnologice.

În prezent, Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile are 60 de state membre, 16 state cu statut de observator şi 21 de membri afiliaţi. Adunarea generală este autoritatea supremă a organizaţiei şi este alcătuită din delegaţi reprezentând statele membre, potrivit site-ului http://icdo.org. Secretarul general al ICDO este numit de Adunarea generală. La 14 octombrie 2020, în această funcţie a fost numită Njoupouo YAP Mariatou.

În România, actul de naştere al Protecţiei Civile este considerat Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care aproba Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene. Prin acesta s-a stabilit că „Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”. Astfel, în România, Ziua protecţiei civile se sărbătoreşte la data de 28 februarie.”, transmite AGERPRES.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *