Ziua Poliției Române, sărbătorită la Moldova Nouă, pe faleza Dunării!

Locuitorii din Moldova Nouă și din împrejurimi sunt invitați să participe la un eveniment special dedicat Zilei Poliției Române, organizat pe faleza Dunării, în data de 19 martie 2026, începând cu ora 10.00.
Evenimentul promite o atmosferă plină de energie, demonstrații spectaculoase și ocazia rară de a descoperi îndeaproape activitatea polițiștilor.
Participanții vor putea admira autospecialele de poliție, vor vedea armamentul și echipamentele tactice utilizate în misiuni și vor face cunoștință cu câinii polițiști, antrenați pentru intervenții și misiuni speciale.
Evenimentul este gândit pentru toate vârstele, oferind copiilor și adulților oportunitatea de a interacționa cu polițiștii și de a afla mai multe despre munca lor.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați – familii, copii și tineri – să petreacă o dimineață specială pe malul Dunării, într-un eveniment dedicat comunității.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *