Ziua pompierilor în România

Începând din 13 septembrie 1953,  în România se sărbătorește ziua pompierilor.
În municipiul Reșița,  ziua pompierilor este marcată cu porțile deschise atât la sediul inspectoratului, cât si la sediul subunităților, vizitatorii fiind invitați să vizioneze tipuri de misiuni la care participă pompierii militari, tehnica de intervenție și echipamentele din dotare.
De la ora 12.00 se va desfășura un ceremonial militar si religios, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, cu participarea oficialităților și a cadrelor militare în rezervă și în retragere din județul Caras-Severin.
Cu acest prilej vor fi acordate diplome de apreciere pentru personalul inspectoratului care s-a remarcat prin profesionalism și rezultate remarcabile în activitate. Cu această ocazie, voluntarii din programul ,,Salvator din pasiune“, vor primi certificatele de voluntar.

Reprezentanți ai ISU au fost prezenți astăzi la festivitatile de deschidere a anului scolar 2021-2022, cu mesaje de informare a cadrelor didactice si a elevilor referitoare la prevenirea si stingerea incendiilor.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *