Faci sau taci

Premiera in Romania 15.03.2019

Regia
Iura Luncaşu

Cu
Augustin Viziru, Levent Sali, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Monica Bârlădeanu

Gen film
Comedie

„Faci sau taci” aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără nume, fără identitate, activează în România şi serveşte ţările vecine. Nimic amuzant până aici. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. Pornim în misiune, dar care-i aia?
Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă. O echipă de 6 fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.
Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia.

Sursa: www.cinemagia.ro

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *