15 intervenții gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore. Un incendiu soldat cu o victimă carbonizată

Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru gestionarea a 15 situații de urgență la nivelul județului Caraș-Severin.

Dintre acestea, trei intervenții au fost generate de incendii. Primul a izbucnit la un sălaș din localitatea Soceni, construcția fiind distrusă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. În interior, echipajele de intervenție au descoperit o persoană carbonizată, care a fost extrasă ulterior. Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi fost provocat de jar sau scântei.

Un al doilea incendiu s-a manifestat la un adăpost de animale nelocuit, care a ars în totalitate. Cauza probabilă a fost utilizarea focului deschis într-un spațiu închis. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Buziaș, flăcările afectând aproximativ 0,5 hectare de teren.

Pe lângă misiunile de stingere a incendiilor, echipajele au acționat în municipiul Caransebeș pentru îndepărtarea unor țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc de locuințe, care prezentau risc de cădere pe trotuar. Totodată, echipajele SMURD au intervenit în alte 11 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a unor persoane cu diverse afecțiuni medicale.

Recomandări pentru prevenirea incendiilor

Pentru reducerea riscului de incendiu, reprezentanții ISU „SEMENIC” recomandă populației:

Curățarea periodică a coșurilor de fum și verificarea acestora pentru depistarea eventualelor fisuri;

Izolarea corespunzătoare a coșurilor față de elementele combustibile;

Montarea unei bucăți de tablă în fața sobei pentru prevenirea aprinderii materialelor din jur;

Depozitarea materialelor combustibile la distanță sigură față de sursele de căldură;

Evitarea utilizării lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului;

Folosirea lemnelor potrivite și menținerea ușii sobei închise;

Supravegherea permanentă a copiilor în apropierea surselor de încălzire.

Reprezentanții instituției atrag atenția că arderea vegetației uscate este strict interzisă. Nerespectarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

În cazul producerii unui incendiu, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze de urgență numărul unic 112.

Pompierii militari cărășeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Informații despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională fiipregatit.ro și prin aplicația mobilă DSU.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *