3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, pentru Ciclova Română

Primarii liberali din Caraș-Severin sunt vectori ai modernizării la standarde europene!

Un astfel de primar este și cel de la Ciclova Română, Cătălin Golu, care a reușit să atragă pentru UAT-ul din Valea Carașului și 3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, la alegere.

„Fondul de Mediu a oferit agenților publici posibilitatea să-și depună un dosar pentru obținerea de eco-vouchere cu ajutorul cărora să-și achiziționeze o mașină electrică sau hibrid. Un astfel de eco-vaucer are o valoare de 120 de mii de lei, aproximativ 25 de mii de euro. Dacă valoarea acesteia depășește suma alocată, diferența trebuie pusă din bugetul local, în cazul noastru, iar dacă te încadrezi în sumă, o poți lua…gratuit. Pentru depunerea dosarului de solicitare a fost nevoie doar de un cazier fiscal, o declarație de la mediu că nu ești dator, hotărârea de investire, o serie de acte normale și absolut gratuite“ , precizează ambițiosul primar, Cătălin Golu.

În Caraș-Severin au mai obținut eco-vouchere, pe lângă cele trei ale comunei Ciclova, Oravița – 5 și Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița – 3, iar în Timiș s-au dat doar două.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *