[VIDEO] Parcul Tricolorului își schimbă înfățișarea! Lucrările au ajuns la 80%

Toamna colorează Parcul Tricolorului din Reșița, în timp ce lucrările de modernizare se apropie de final. Alei cu granit, mobilier urban nou și spații verzi – acestea sunt schimbările care vor transforma parcul din Govândari într-un loc modern de relaxare. Finalizarea investiției este estimată până la sfârșitul acestui an.

 

Toamna își pune amprenta asupra Parcului Tricolorului din cartierul Govândari, unde lucrările de modernizare continuă într-un ritm susținut. Noul aspect al unuia dintre cele mai cunoscute spații publice din municipiu începe să prindă contur, iar amenajările cu granit au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 80 la sută.

În această perioadă, muncitorii lucrează la finalizarea suprafețelor cu granit din zona monumentului, la amenajarea alveolelor și jardinierelor cu elemente speciale din oțel, dar și la pregătirea spațiilor verzi, care urmează să fie însămânțate cu gazon. Totodată, a început să fie montat și noul mobilier urban.

După finalizarea investiției, parcul va beneficia de alei reamenajate, mobilier stradal nou și zone verzi, menite să ofere localnicilor un spațiu modern pentru plimbare, relaxare și petrecerea timpului liber.

Potrivit estimărilor, lucrările ar urma să fie încheiate până la sfârșitul acestui an.

Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare a zonelor degradate din cartierul Govândari și din zona Calea Caransebeșului, finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 55 de milioane de lei și include atât lucrările din Parcul Tricolorului, cât și pe cele din zona Calea Caransebeșului.

 

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *