
CSM Reșița se pregătește pentru duelul de sâmbătă cu Cetatea 1932 Suceava, de pe teren propriu, cu moralul ridicat după victoria categorică, scor 3-1, obținută în fața liderului Ligii a II-a, CSM Slatina. Rossonerii își propun să continue seria rezultatelor pozitive și să obțină toate cele trei puncte puse în joc în etapa a X-a a campionatului.
CSM Reșița întâlnește sâmbătă Cetatea Suceava, pe teren propriu, într-un meci dificil pentru rossoneri.
Dorinel Munteanu, a declarat înaintea meciului cu Cetatea 1932 Suceava: „Va fi un meci greu”
Partida cu Cetatea 1932 Suceava, din cadrul etapei a X-a a campionatului, a fost prefațată de antrenorul CSM Reșița, Dorinel Munteanu, în cadrul unei conferințe de presă.
CSM Reșița va întâlni formația Cetatea 1932 Suceava sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.
Moralul rossonerilor este unul bun înaintea acestei confruntări, după victoria obținută sâmbăta trecută, pe teren propriu, în fața formației CSM Slatina. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei reșițene, rezultat care le oferă jucătorilor un plus de încredere înaintea următorului duel din campionat.
Chiar și în aceste condiții, antrenorul Dorinel Munteanu anticipează o partidă dificilă, dar speră ca echipa sa să obțină un rezultat pozitiv și să își adjudece toate cele trei puncte puse în joc.
Înaintea meciului de sâmbătă, CSM Reșița ocupă locul al treilea în clasamentul Ligii a II-a, cu 21 de puncte acumulate, în timp ce Cetatea 1932 Suceava se află pe poziția a noua, cu 15 puncte.
