65.000 lei pentru transportatorii de lemne


Polițiștii cărășeni au continuat activitățile pentru prevenirea și combatere a faptelor ilegale la regimul silvic pe raza întregului județ, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 65.000 lei și au fost confiscați peste 175 de metri cubi de material lemnos.
„Astfel, au fost efectuate 82 de controale, 66 pe drumuri publice, în cadrul cărora au fost controlate 74 de autovehicule de transport material lemnos, 3 verificări în SUMAL și au fost controlate 3 depozite de material lemnos și 2 instalații de prelucrare a lemnului. În urma verificărilor au fost constatate 18 fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.000 lei, conform Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Ca măsură complementară, au fost confiscați 175,33 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 43.000 de lei, din care peste 47 de metri cubi lemn rotund și peste 128 de metri cubi lemn de foc”, au transmis polițiștii cărășeni.
Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, și în perioada următoare.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *