7 școli cărășene se află în scenariul roșu de funcționare! Toți elevii învață de acasă

7 unități de învățământ se află pe scenariul roșu de funcționare, adică cu participarea zilnică a tuturor elevilor în sistem online.

Este vorba despre Școala Primară Secășeni, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Caransebeș, Liceul de Arte ”Sabin Păuța” Reșița, Grădiniţa cu Program Normal Nr.6 Brădet, Școala Primară Ilidia, Grădinița cu Program Normal Jupa și Școala Primară Surducu Mare.

Asta după ce acolo au fost confirmate mai multe cazuri de infectări cu COVID-19.

Însă, în total, conform informațiilor transmise de către Inspectoratul Școlar Județean, 129 de elevi și 80 de cadre didactice sunt declarați bolnavi de COVID.

Inspectoratul Scolar Județean şi Directia de Sănătate Publică țin o legătură permanentă cu fiecare unitate de învăţământ, pentru a se asigura că se respectă toate masurile necesare pentru prevenirea apariţiei unor focare de infecţie cu COVID-19.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *