AQUACARAȘ informează că în perioada 13 – 25 mai 2025 se vor desfășura lucrări de decolmatare și curățare a tuturor căminelor de canalizare de pe Strada Zona Gării din localitatea Oravița.
Pe durata intervențiilor este posibil să apară mirosuri neplăcute în zonă, din cauza lucrărilor specifice de întreținere a rețelei de canalizare.
Totodată, locuitorii sunt rugați să nu arunce în rețeaua de canalizare obiecte sau materiale necorespunzătoare, precum șervețele umede, scutece, resturi alimentare sau alte deșeuri menajere. Acestea pot duce la blocaje și disfuncționalități în sistemul de canalizare, afectând atât confortul locuitorilor, cât și calitatea serviciilor.