A treia oară o fi cu noroc? O nouă propunere de împărțire a banilor


Romeo Dunca a venit cu o nouă schemă de împărțire a banilor către primăriile din județ în vederea echilibrării bugetelor proprii. Șeful Palatului Administrativ spune că a venit cu o serie de criterii astfel încât „puținul” să fie împărțit echitabil.
La ședința ordinară din luna martie voi pune pe ordinea de zi repartizarea celor 36,8 milioane de lei către bugetele primăriilor din județ. În alocare s-a ținut cont de următoarele criterii: numărul de locuitori a fiecărui UAT, suprafata acestuia cât și nevoia de cofinanțare a proiectelor accesate. Din păcate sumele nu sunt suficiente pentru nici o primarie din județ dar puținul existent a fost repartizat corect. Fără a ține cont de nicio culoare politica a nimănui. Reșița, care are cei mai mulți locuitori a fost trecută cu aproape 5 milioane lei iar Caransebeșul, deși are mult mai puțini locuitori decât jumătate din cei ai Reșiței, urmează cu 2,5 mil lei. Orașele au fiecare alocat câte un milion, iar comunele au fost împărțite în două: cele cu mai mult de 1500 locuitori care au în dreptul alocării 360 mii lei și cele sub 1500 cu 310 mii lei. Mai mult de atât și mai corect decât așa, eu nu știu cum să mai procedez. Rămâne de văzut dacă gașca PSD s-a făcut suficient de râs pe tema asta, va vota fără scandal pentru a ajunge banii la primării, coborând cu picioarele pe pământ pentru a intra și județul nostru în normal”, a postat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, pe o pagina de socializare.
Este puțin probabil ca varianta Dunca să fie acceptată de opoziția PSD-Pro România-PMP, dovadă fiind cele două ședințe anterioare în care proiectul a inițial a fost amendat prin vobanatfm
cea consilierului PSD Ioan Crina.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *