Această perioadă vine cu multe oferte în spațiul online! Atenție însă la înșelăciuni!

Această perioadă vine cu multe oferte în spațiul online, însă trebuie să acordați o atenție sporită la tranzacțiile online și să aveți grijă la înșelăciuni.

În Caraș-Severin, multe dintre cazurile de înșelăciune înregistrate în prima jumătate din acest an, au fost înșelăciuni comise în mediul online, în special prin publicarea unor anunțuri fictive de vânzare a unor bunuri pe diferite platforme de comerț online, urmate de transmiterea unui link persoanei vătămate care o dată accesat și completat cu datele solicitate, compromite datele cardului bancar aparținând persoanei vătămate.

Un alt caz tipic de înșelăciune îl reprezintă postarea de anunțuri de vânzare cu plata în avans, a unor bunuri pe platformele de comercializare online, în urma cărora, după ce cumpărătorul plătește contravaloarea, primește la adresă un colet cu un alt produs de o valoare mult mai mică.

Astfel, evitați să transmiteți prin telefon sau alte dispozitive informații referitoare la datele dumneavoastră bancare, cum ar fi numărul contului bancar, codul de securitate al cardului, PIN-ul sau parolele de acces, precum și date de identitate, cum ar fi codul numeric personal, seria și numărul cărții de identitate.

De asemenea, pentru a vă bucura în siguranță de cumpărăturile online, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vin cu unele recomandări.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înşelăciune, Poliția Română vă recomandă:
-Verificați cu atenție adresa paginii web pe care vi se solicită datele personale!
-Evitați deschiderea unor link-uri/atașamente din email-uri/sms-uri nesolicitate!
-Purtați discuții cu cumpărătorul doar pe chat-ul site-ului de cumpărături online pentru a putea fi ajutați în caz de fraudă! Nu acceptați să mutați discuțiile pe aplicații de socializare sau pe altă platformă!
-Folosiți carduri bancare pentru cumpărături online care oferă servicii suplimentare de siguranță a plății (cod unic primit prin mesaj pe telefon, aprobarea tranzacției printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil, utilizarea unui procesator de plăți cunoscut )!
-Verificați ofertele primite! Nu vă grăbiți să acceptați orice promoție care sună atractiv! Poate fi o încercare de fraudă!
-Pentru cumpărături online de la persoane fizice, folosiți serviciul „Livrare cu plata ramburs” împreună cu serviciul „Livrare cu verificare”.
-Pentru primirea unei sume de bani în contul bancar, nu sunt necesare datele cardului bancar! Sunt necesare doar contul IBAN al persoanei care urmează să primească suma de bani și numele acesteia!
-Prin introducerea și validarea unui cod de tip ”3D-SECURE” primit din partea băncii, dumneavoastră aprobați efectuarea unei plăți, nu încasarea unei sume de bani în contul propriu!
-Dacă cineva încearcă să vă înșele, SUNAȚI LA 112!

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *