Acțiuni cu efective mărite în acest weekend!

Polițiștii cărășeni au desfășurat o nouă acțiune cu efective mărite, în Bocșa, Berzovia, Dognecea, Vermeș, Măureni, Ramna, Doclin și Ocna de Fier.

Totul pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.

La acțiuni au participat 44 de polițiști de la serviciile de Ordine Publică, Rutier, Investigarea Criminalității Economice, Investigații Criminale, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Acțiuni Speciale, Poliția Orașului Bocșa și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Astfel, într-o singură zi, aceștia au legitimat peste 230 de persoane, au efectuat verificări la 13 societăți comerciale și au oprit pentru control aproape 200 de autovehicule.

Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la persoanele care se află sub efectul unor măsuri preventive ori liberate din penitenciar, iar polițiștii au verificat și dacă deținătorii legali de arme respectă prevederile legale.

În urma verificărilor au fost date peste 100 de menzi, de peste 40.000 de lei, dintre care 4 pentru încălcarea regulilor de conviețuire socială, aproape 100 pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, 2 pentru fumatul în spații comerciale publice închise, 5 pentru nerespectarea normelor privind utilizarea caselor de marcat fiscale și una pentru transport de material lemnos fără documente legale.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 8 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare, au fost ridicate un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost confiscați 0,5 metri cubi de material lemnos și suma de 700 de lei.

Astfel de acțiuni și controale vor fi efectuate și în perioada următoare.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *