AMI revine în atenția fanilor cu o piesă sensibilă intitulată „Dulce Simfonie”
„Dulce Simfonie” este încă o piesă de pe albumul „ENIGMA”, alături de cele trei piese lansate deja: „Enigma” cu Tata Vlad, „Fluturi” și „O fată obișnuită”. Versurile au fost scrise de AMI, iar muzica a fost compusă de AMI și Adi Colceru. Producția piesei a fost realizată de Adi Colceru, în timp ce videoclipul a fost creat de Bogdan Daragiu.
„<> e declarația mea de dragoste pentru muzică. E imnul sufletului meu, imnul pe care i l-am dedicat muzicii, pentru prima și cea mai lungă relație de iubire în care mă aflu. Când eram mică, îmi imaginam că muzica e un fel de divinitate și așa a și rămas. Pentru că a fost întotdeauna ghidul și colțul meu de liniște în care m-am putut retrage atunci când mi-a fost și bine, dar și rău. Lumea mea reală și imaginară unde nu există limite, în care mă simt cea mai liberă și safe. A mea <> o să fie și imnul multor suflete care simt la fel ca mine, care respiră prin muzică, trăiesc și se lasă purtați de vibrațiile ei”, a declarat AMI.