Aproape 40 de preșcolari au primit câte un ghiozdan plin cu rechizitele necesare

Școala Gimnazială Tirol a desfășurat proiectul „Start în educație”, în parteneriat cu World Vision România, prin care toți cei 39 de preșcolari, de la Biniș, Doclin și Tirol, au primit un ghiozdan și rechizitele necesare.

Mai exact, ”ghiozdănelul cu viitor” conține: carte de povești, caiete, creioane, culori, acuarele, pensule, bloc de desen, numărătoare, puzzle, coardă pentru sărit, frisbee, plastilină, stickere, radieră, precum și săpun, periuța și pastă de dinți!

“Ghiozdănelul” îi ajută pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.

Astfel, copiii sunt învățați să iubească școala și să crească în spiritul educației pentru a face performanță pentru România.

Ediţia a doua “Start în educaţie” extinde cel mai mare program de educaţie timpurie din România la 120.000 de copii şi 23.000 de părinţi din 900 de comunităţi de la nivelul a 41 de județe din România.

Programul adaugă și 2 noi direcții de intervenție: derularea unui program de formare pentru 3.500 de educatori și distribuirea de kituri educaționale “ABC Grădi” pentru 1500 de grădinițe defavorizate.

Practic, în acest an școlar, alţi 60.000 de copii preșcolari vor primi câte un „Ghiozdănel cu viitor” cu materiale pentru dezvoltare educațională și alţi 10.000 de părinți vor participa la sesiunile „Școala părinților” – extinse cu noi tematici: nutriția și dezvoltarea sănătoasă a copilului, caracteristicile pe grupe de vârstă ale copiilor preșcolari, dezvoltarea mintală și emoțională a celor mici, comunicarea emoțiilor între părinte și copil.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *