Ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei se suspendă! Acestea vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) a organizat o întâlnire cu primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială de pe raza județului Caraș-Severin, în cadrul căreia aceștia au fost informați […]
Autor: Patricia Bușcu
Consultații gratuite din 25 de specializări medicale, timp de trei zile, la Timișoara
Timp de trei zile, între 29 și 31 octombrie, timișorenii vor putea beneficia de consultații gratuite, într-un spital de campanie instalat în fața Centrului Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT). Ințiativa face parte din campania „Împreună pentru oameni ‒ Luminează orașul prin bine”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și sprijinită […]
Voința Lupac pierde încontinuu, în deplasare!
Echipa de fotbal Voința Lupac pare că nu găsește formula câștigătoare în meciurile disputate în deplasare, pierzând din nou și în etapa a 9-a din campionatul Ligii a treia. Echipa cu care s-a duelat, CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus cu un scor categoric de 5 la 1. Formația cărășeană de fotbal Voința […]
Peste 150 de locuri de muncă vacante vor fi disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată de către AJOFM Caraș-Severin
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la Reșița, în data de 27 octombrie, începând cu ora 9, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai, situat în P-ţa Traian Vuia nr. 4 și la Caransebeș, la sediul Muzeului […]
Doi jucători cu experiență de prima ligă doriți de CSM Reșița
Conducerea CSM Reșița și Flavius Stoican, antrenorul formației reșițene de fotbal îi doresc la echipă pe doi jucători cu experiență de liga întâi. Este vorba de Erico da Silva și Damian Isac. Ambii se pregătesc în prezent la Reșița, alături de lotul reșițean. Flavius Stoican, antrenorul formației reșițene de fotbal CSM Reșița, își dorește să […]
Târgul „NeuWerk” la Bocșa
La Bocșa a avut loc la sfârșitul săptămânii tradiționalul târg ce se desfășoară în fiecare an atât primăvara cât și toamna. Este vorba de Târgul NeuWerk-ului unde au fost prezenți producători autohtoni cu produse tradiționale din toate zonele Banatului, agricultori, legumicultori dar și meșteri populari. Cu acest prilej, bocșenii au avut așadar ocazia să meargă […]
Peste 120 de locuri de muncă sunt vacante în județ!
Noi locuri de muncă sunt vacante în județ! AJOFM Caraș Severin a anunțat faptul că la ora actuală în județ sunt disponibile peste 120 de noi locuri de muncă pentru cărășenii aflați în căutarea unui loc de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că în această săptămână în […]
Ciclistul Daniel Crista organizează competiția „Fabrica de biciclişti” în acest weekend, la Reșița!
Ciclistul Daniel Crista organizează la inițiativa sa o competiție pentru copii în acest weekend. Competiția „Fabrica de biciclişti” se va desfășura în Parcul Siderurgistului din cartierul Govâdari din Reşiţa. Va fi o competiție pe categorii de vârstă pentru micii biciliști. Ciclistul reșițean Daniel Crista legitimat de anul acesta la CSM Reșița, coordonator al secției […]
Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se va face în ultima duminică a lunii octombrie!
Anul acesta, se va trece la ora de iarnă în ultima duminică a lunii octombrie, mai exact, pe data de 29 octombrie. În ultima duminică din luna octombrie, România trece la ora de iarnă 2023. În noaptea dintre 28 octombrie și 29 octombrie, se dau ceasurile înapoi cu o oră, astfel că ora 03:00 devine […]
Cetățenii din Oravița au rămas fără apă la robinete!
În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str.Eftimie Murgu din Oravița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, 19 octombrie, începând de la ora 14:00, până la ora 18:00. Sunt afectați toți consumatorii de pe str. Eftimie Murgu și str. Andrei Șaguna. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către […]
