Se oprește apa în Bocșa Română!

În vederea înlocuirii unui tronson din magistrala de pe str. Republicii, se va întrerupe furnizarea apei potabile în Bocșa Română în data de 25 martie, în intervalul orar – 09:00 – 14:00. Vor fi afectați toți consumatorii din Bocșa Română. Lucrarea va fi executată, în intervalul orar specificat, de către personalul  S.C AQUACARAȘ SA-Punctul de […]

Acțiuni ample pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri

În weekend, polițiștii de frontieră cărășeni de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin și de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au efectuat ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri.   În cursul zilei de sâmbătă, între orele 16:00 și 20:00, a avut loc o acțiune comună desfășurată de polițiștii de […]

Este interzisă arderea miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Toți beneficiarii de sprijin financiar din partea APIA, acordat sub formă de plăți directe și a unor […]

Devoțiune în Postul Mare la Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii din Reșița

În prima duminică din Postul Mare din calendarul romano-catolicilor, în 9 martie, un grup de credincioși au organizat devoțiunea Căii Crucii până sus la Monumentul-Cruce. Aceste devoțiuni vor fi organizate în fiecare duminică din Postul Mare. Anual, în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Devoțiunea „Calea Sfintei Cruci” până la Monumentul-Cruce de pe […]

11 martie- Ziua Națională a Meseriilor. Câte profesii sunt recunoscute în România? Care sunt cele mai noi?

În 11 martie este sărbătorită în fiecare an Ziua Naţională a Meseriilor. Aceasta a fost instituită prin Legea nr. 66/2019. Cu ocazia acestei zile, Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, instituţiile de învăţământ, precum şi Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale organizează evenimente educaţionale. Acestea sunt destinate promovării învăţământului profesional şi tehnic, […]

[VIDEO] Vernisaj expoziție ”Mama, chip de femeie în veșmânt de legendă!”

  La Muzeul Banatului Montan din Reșița, femeia a fost celebrată pe deplin în cadrul mai multor expoziții. Vineri, a avut loc Vernisajul expoziției ”Mama, chip de femeie în veșmânt de legendă!”.   Martie este perioada anului în care femeia este celebrată pe deplin. Pentru a marca începutul acestei luni dedicate femeilor, Muzeul Banatului Montan […]

Rentierii vor putea solicita viza anuală, până pe data de 31 august, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură  informează că, până pe data de 31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024, rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier. Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele […]

[VIDEO] CSM Reșița – FC Argeș- Primul meci jucat în nocturnă în Valea Domanului

  CSM Reșița găzduiește în nocturnă meciul cu CFC Argeș, în premieră pentru Reșița! Președintele clubului reșițean de fotbal, CSM Reșița, Cristian Bobar, face apel public către suporterii Reșiței înaintea meciului cu CFC Argeș, primul jucat în nocturnă în Valea Domanului: ”Puteți fi decisivi în această victorie și calificarea noastră în play-off!”   CSM Reșița […]

3,68% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin, în luna ianuarie 2025

  La sfârşitul lunii ianuarie 2025, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,68%, iar numărul total de şomeri la finele lunii ianuarie a fost de 3.361 persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.256 au fost şomeri indemnizaţi şi 2.105 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 65 persoane, iar numărul şomerilor […]

APIA a demarat Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat pe data de 3 martie, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de plată până pe data de 30 mai și fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, […]

onWeb by SiGNO serv