
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contractul de finanțare pentru proiectul „Amenajare compartiment cu paturi de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continuă la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2, județul Caraș-Severin”.
Prin implementarea proiectului se urmărește crearea unui compartiment cu paturi de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continua la Spitalul Județean de Urgență Reșița, în clădirea Staționarului 2. Spațiile vor fi recompartimentate și dotate cu lift exterior, noul centru urmând să beneficieze de tehnologii de ultimă generație, precum sisteme avansate de monitorizare a stării pacienților, dispozitive pentru administrarea precisă a medicației, mobilier ergonomic, optimizând astfel confortul și eficiența actului medical.
„Investiția este absolut necesară pentru că, în județul Caraș-Severin, în prezent, nu există un centru specializat de îngrijiri paliative, ceea ce face ca pacienții cu astfel de nevoi să fie redirecționați către spitale din alte județe sau să fie îngrijiți la domiciliu, deseori fără acces la îngrijire medicală specializată. Prin crearea unui compartiment de îngrijiri paliative la SJU Reșița se face un pas decisiv către un sistem de sănătate mai accesibil, echitabil și gratuit. Finanțare pentru proiecte privind înființarea unor astfel de centre au obținut Municipiul Caransebeș și orașul Moldova Nouă”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
Valoarea totală a proiectului este de 10, 6 milioane lei, TVA inclus, din care valoarea eligibilă rambursabilă UE este de peste 5,2 milioane lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de peste 5 milioane lei, TVA inclus, valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului de 2% este de peste 209 mii lei, TVA inclus, la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de peste 166 mii lei, TVA inclus.
