Bega Boat Race! Un nou eveniment în cadrul RoboTEC 2025

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) anunță lansarea Bega Boat Race, o competiție cu totul specială ce va avea loc în 23 mai 2025, în Timișoara, pe râul Bega, în cadrul celei de-a șaptea ediții a concursului internațional de robotică, RoboTEC.
Bega Boat Race este o cursă de bărci teleghidate, menită să aducă laolaltă publicul, studenții și elevii pasionați de tehnologie, precum și reprezentanți ai companiilor de profil.
Evenimentul include, pe lângă cursa de pe apă, și un târg tehnologic organizat pe malul Begăi, în Parcul Franz Joseph, unde companiile participante și echipe de robotică își vor putea expune activitatea, oferind vizitatorilor ocazia de a explora mai îndeaproape lumea tehnologiei.
Fiecare companie înscrisă în competiție va avea un stand propriu și o barcă teleghidată cu care va concura în cursă. Participanții RoboTEC, publicul larg și reprezentanții firmelor vor putea interacționa într-un mediu relaxat, dar plin de energie.
Accesul este gratuit, iar evenimentul promite o atmosferă vibrantă, cu demonstrații tehnice, interacțiuni valoroase și o competiție spectaculoasă.

Pentru mai multe detalii, vizitați:
Website: robotec.engineering
Facebook: facebook.com/robotec
Instagram: @robotec.ligaac

Detalii de contact:
Coordonator: ANDREI IONESCU
contact@robotec.engineering
andrei.ionescu@robotec.engineering

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) este organizația studențească ce reprezintă interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare și îi susține în viața socială și culturală. Anual, Liga AC organizează proiecte demne de remarcat, precum: Liga AC LABS, UniHack, iTEC, RoboTEC și ISWinT.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *