
Mai mult de 50 de copii și tineri din Caraș Severin și Serbia au participat în cadrul proiectului „Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență” derulat prin Programul Interreg – IPA România – Serbia 2021-2027 la o tabără derulată sub genericul ”bootcamp” CIVIL PROTECȚION INFO CAMP. Copii și tinerii au luat parte la ateliere tematice concepute special pentru ca ei să capete cunoștiințe teoretice și practice privind ipotetice situații de urgență. Lectorii au fost persone foarte bine pregătite din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin. Atelierele au avut drept tematică situațiile de urgență, sau protecție civilă produse de riscurile de: incendii de pădure, muniții neexplodate și un eventual atac chimic, biologic, radiologic, nuclear și exploziv, reprezentând un pericol grav pentru sănătatea publică, mediul înconjurător și infrastructură. De asemenea, tinerii au avut și un atelier privind tehnicile de acordare prim-ajutor în caz de accidente sau traumă.

Pentru desfășurarea activităților, a fost instalată o tabără formată din corturi, similară uneia pentru sinistrați. În cele 3 zile tinerii au aflat lucruri noi, au vazut mașinile și echipamentele de lucru ale pompierilor, le-au utilizat, s-au îmbrăcat în costume speciale și efectiv au lucrat la stingerea incendiilor, au învățat tehnici de prim ajutor, au cercetat terenuri cu mine explozibile, au aflat dela salvamontiști ce trebuie să facă într-o situație dificilă pe munte, sau în pădure și multe, multe alte aspecte care pe majoritatea i-au fascinat.

În ultima zi au primit diplome de participare și aplauze pentru modul în care s-au comportat. Aprecierile au venit si din partea președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, dar și a deputatului Silvia Mihalcea care au ținut să-i felicite pe participanți.

Prin această tabără s-a urmărit dezvoltarea spiritului de echipă, consolidarea voluntariatului în rândul tinerilor și conștientizarea faptului că doar comunitățile pregătite pe timp de normalitate pot să reziste în fața dezastrelor. A fost un prilej bun pentru acumularea de experiențe noi și de formare a unor posibili promotori ai activităților de voluntariat în zona de frontieră. Astfel, se consideră că, dacă tinerii au experiențe pozitive ca voluntari, șansele ca ei să desfășoare și la maturitate acest tip de activitate sunt mari și vor privi voluntariatul ca mod de coeziune socială. Proiectul „Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență” este implementat de către Consiliul Județean Caraș-Severin, în calitate de lider de proiect în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic al Județului Caraș-Severin, Orașul Vârșeț din Republica Serbia și Inspectoratul de Jandarmi Județean Gl. bg. Vasile Zorzor Caraș-Severin pe o durată de 24 luni.La buna desfășurare a evenimentului a contribuit și firma Aqua Enjoy Everyday.

