Cărășenii care se vaccinează anti COVID în luna ianuarie vor primi o reducere de 10% la cumpărăturile realizate în oricare dintre magazinele Kaufland

Cărășenii care se vaccinează anti COVID în luna ianuarie vor primi o reducere de 10% la cumpărăturile realizate în oricare dintre magazinele Kaufland din județ.

Voucherele vor fi acordate celor care se imunizează în centre, indiferent dacă se vaccinează cu prima, a doua sau a treia doză.

Asta după ce Ministerul Sănătății a trimis o adresă către toate Direcțiile de Sănătate Publică din țară prin care anunță implementarea unei noi metode a stimula vaccinarea, respectiv colaborarea cu hipermarketul Kaufand.

Voucherele vor fi recepționate de către centrele de vaccinare în baza unui proces verbal de predare/primire, fiind acordate persoanelor vaccinate, odată cu certificatul care face dovada vaccinării. Voucherele rămase nedistribuite vor fi ridicate de către reprezentanții Kaufland.

Menționăm că în Caraș-Severin se acordă nu mai puțin de 700 de astfel de vouchere.

Menționăm că numărul cărășenilor care s-au vaccinat anti COVID în perioada sărbătorilor a scăzut.

Astfel, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent s-au primit peste 220.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 205.000 de doze.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *