Cea de-a doua parte a  programului de tabere în comunitate – Tabăra din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei – se reia în Episcopia Caransebeșului! Programul se află anul acesta la cea de-a cincea ediție

Programul de tabere în comunitate, Tabăra din Inima Familiei și Tabăra din Inima Satului își păstrează continuitatea în Banatul de Munte. Programul se află deja la cea de-a cincea ediție. Cea de-a doua parte a programului de tabere, este în plină desfășurare! Peste 400 de copii și tineri cu vârste între 7 și 18 ani de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin beneficiază gratuit de taberele educaționale în comunitate, organizate de către Episcopia Caransebeșului alături de ATOR Banatul de Munte.
Programul de tabere -Tabăra din Inima Satului și Tabăra din Inima Familiei este în plină desfășurare în Episcopia Caransebeșului! Programul de tabere se desfășoară deja de 5 ani în Banatul de Munte.
Este vorba de cele 10 tabere educaționale, de tipul TDIS și TDIF, organizate în cadrul programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, program în cadrul căruia s-au desfășurat deja primele 3 tabere. Mai exact,   în perioada 22 iunie – 3 iulie, au avut loc taberele din  localitățile: Măru, Moniom și Moldova Nouă la care au participat  aproximativ 150 de copii din aceste localități.   Copiii  au avut parte de clipe minunate ce le-au fost oferite în cadrul Taberei din inima familiei, organizate de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.
Cea de-a doua parte a taberelelor de vară a debutat astăzi,  prin  festivitatea de deschidere a Taberei de la Topleț,  și se desfășoară până luna viitoare, pe data de 9 septembrie.
miercuri, 2 august,va avea loc deschiderea următoarei tabere,  cea din  din comuna Teregova. Apoi tabăra din comuna Șopotu Nou, care va începe joi, 3 august. Programul de tabere va continua în  cu tabăra de la Măureni, în perioada 9-13 august, urmată de alte trei tabere care se vor derula aproape concomitent, respectiv: Oravița – 16-20 august, Valea Bolvașnița – 17-21 august și Băuțar – 18-22 august. La finalul lunii august vor avea loc taberele din comuna Berliște – 22-26 august și din comuna Marga – 23-27 august. În ultima săptămână de vacanță, va avea loc cea mai mare tabără în comunitate din acest an, în municipiul Caransebeș, în perioada 5-9 septembrie, la care vor lua parte peste 80 de copii din oraș.
Implementarea programului de tabere este posibilă cu ajutorul rețelei de formatori și voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care pune la dispoziție și în acest an aproximativ 100 de tineri, studenți și liceeni de pe cuprinsul întregului județ. După un eveniment de anvergură, organizat la Reșița în perioada 17-20 iulie, în cadrul căruia voluntarii  au organizat o întânire a tinerilor ortodocși la nivel național (ITO), unde au participat aproximativ 300 de tineri, acum după o scurtă și binemeritată pauză, voluntarii  își reiau misiunea asumată la începutul acestei veri, fiind gata să meargă din nou, cu entuziasm și bucurie, în satele și orașele județului nostru.
În această vară, în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, se desfășoară, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, un număr de 13 tabere educaționale, în 3 orașe și 10 sate, de care beneficiază gratuit un număr de aproximativ 550 de copii și tineri din județul Caraș-Severin.
 Programul eparhial de tabere în comunitate, derulat prin intermediul Departamentului de Tineret al eparhiei și cu sprijiul ATOR Banatul de Munte se derulează din  anul 2019. La fel ca în fiecare an, și anul acesta, obiectivul principal este organizarea celor două tipuri de tabere consacrate deja, pe baza unui concept inovativ, intitulat Conceptul TDIS.
Este vorba de Tabăra din Inima Satului – program care se adresează comunităților rurale și de Tabăra din Inima Familiei – adresat comunităților urbane din județ.
Ambele programe se adresează copiilor și tinerilor, pe de o parte, dar și familiei, în ansamblu, pe de altă parte, pentru că ele își propun derularea unor activități educaționale, cultural-artistice, catehetice și de divertisment, destinate atât copiilor, cât și părinților.
Taberele și celelalte activități din cadul proiectului  se vor derula cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și în parteneriat cu mai multe instituții și organizații din județul Caraș-Severin.
Taberele se desfășoară în colaborare cu partenerii locali din comunitățile gazdă, respectiv autoritățile publice locale, școlile și parohiile din satele și orașele unde acestea vor avea loc, precum și cu sprijinul unor parteneri județeni deja tradiționali ai Bisericii, respectiv Consiliul Județean Caraș-Severin, structurile MAI din județ, dar și alte organizații și instituții de profil.
Desfășurat cu sprijinul Preasfinției Sale, Lucian, Episcopul Caransebeșului, proiectul ”Împreună pentru copiii noștri” își propune să ajungă și în acest an la aproximativ 12 comunități rurale și urbane de la nivelul județului nostru.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *