Centru de Excelență pentru pregătirea elevilor de elită din Caraș-Severin!

Acest an școlar vine cu vești bune pentru elevii cărășeni capabili de performață.

Asta deoarece Centrul Județean de Excelență Caraș-Severin își începe activitatea și își propune să vină în întâmpinarea elevilor dornici de cunoaștere.

Mai exact, se are în vedere constituirea grupurilor de elevi capabili de performanță, pregătirea și participarea la concursuri și olimpiade, exploatarea potențialului cadrelor didactice și a elevilor și promovarea valorilor în educație.

Menționăm că vor fi organizate cursuri de matematică, limba și literatura română, limba germană, limba franceză, limba engleză, informatică, istorie, geografie, biologie, chimie, fizică, logică și argumentare, psihologie și robotică.

Pregătirea elevilor se va face pe discipline și ani de studiu, numărul de elevi din fiecare grupă fiind de minim 8 și maxim 15.

Centrul Județean de Excelență își are sediul în Reșița, în aceeași clădire cu Casa Corpului Didactic, iar cursurile se vor desfășura la Colegiul Tehnic Reșița, la Colegiul Naţional „C.D. Loga” Caransebeș și la Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița.

În județ au fost selectate 45 de cadre didactice care să-i pregătească pe elevi, iar până la această oră s-au înscris aproximativ 200 de elevi. Însă, ei mai au timp să se înscrie până în 11 noiembrie.

Mai multe informații puteți găsi pe www.isjcs.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *