Controale privind legalitatea șederii străinilor din state terțe pe teritoriul României

Pentru că s-a constatat numărul tot mai mare de cetățeni care intră pe teritoriul României și care nu provin din Uniunea Europeană, inspectorii muncii efectuează controale privind legalitatea șederii cetățenilor în țara noastră. Controalele au loc la nivel național, cât și la nivel de județ. În urma verificărilor efectuate în ultima lună, s-au constatat abateri pentru care au fost aplicate amenzi de peste 50.000 de lei.

 

Noi acțiuni de verificare au avut loc atât la nivelul județului Caraș-Severin, dar și la nivel național!

Având în vedere amploarea migrației cetățenilor străini non UE în România, pentru o bună gestionare a acestui fenomen și promovarea migrației legale în beneficiul tuturor celor implicați, e necesară consolidarea controlului legalității șederii pe teritoriul României a cetățenilor din state terțe și a încadrării acestora pe piața muncii din România.
Cu acest prilej, timp de o lună, inspectorii cărășeni de muncă au efectuat acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care firmele din județ, precum și agenții de muncă temporară și furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă respectă prevederile legale referitoare la relațiile de muncă și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.
Au fost verificate peste 70 de firme din județ. S-au constatat abateri la 12 dintre acestea. Firmelor cu nereguli li s-au dispus măsuri obligatorii de remediere, dar au primit și amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 56.000 lei.
Principalele deficienţe identificate:
– primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare;
– primirea la muncă a unei persoane (de cetățenie română) fără întocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
– neîntocmirea unei evidenţe a orelor de muncă la locul de muncă;
– neevidenţierea orei de începere şi orei de sfârşit a programului de lucru;
– neacordare spor pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal;
– transmiterea eronată a datelor în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor.

În Registrul electronic de evidență a salariaților, a fost identificat un număr de aproximativ 500 de cetățeni străini care lucrează și dețin  contracte individuale de muncă, la agenții economici de pe raza județului Caraș-Severin.

(din care: 99 cetățeni din Serbia, 61 din Nepal, 59 din Maroc, 49 din India, 37 din Sri Lanka, 32 din Turcia, 29 din Pakistan, 27 din Bangladesh, 20 din Ucraina, 12 din Filipine, 12 din Moldova, 8 din Albania, 4 din Bosnia și Herțegovina, 3 din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 3 din Iran, 3 din China, 2 din Afganistan, 2 din Japonia, 1 din Egipt, 1 din SUA, 1 din Mexic, 1 din Rusia, 1 din Israel, 1 din Tunisia, 1 din Nigeria, 1 din Indonezia, 1 din Vietnam).
Reamintim faptul că cetățenii străini non UE pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României în condițiile impuse de Ordonanța nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României – cu respectarea prevederilor Legii nr.53/2003 – Codul Muncii și a H.G. nr.905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților (REVISAL).
Prin actele normative emise în acest sens, angajatorii români au obligația ca înaintea primirii la muncă a cetățenilor străini non UE să obțină aviz de angajare, eliberat de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) și să întocmească în formă scrisă contractul individual de muncă pe care îl vor înregistra în REVISAL.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *