Cu cine merg liberalii cărășeni? Cu Orban sau cu Câțu?

Liberalii carășeni și-au ales astăzi conducerea pentru viitorii patru ani! Marcel Vela, singurul candidat și echipa cu care a venit în fața celor peste 400 de delegați din tot județul a prezentat raportul de activitate al Biroului Politic Județean, dar și activitatea sa în funcția de președinte al liberalilor caraseni, de primar, parlamentar și ulterior de ministru al Afacerilor Interne, în cea mai grea perioadă a României postdecembriste, anul pandemiei. La alegerile organizației județene au participat europarlamentarii liberali: Gheorghe Falcă și Sigrid Mureșan, parlamentarii: Alina Ghorghiu,  Ben Oni Ardelean și Cosmin Șandru, toți parlamentari de Timiș, dar și președintele Consiliului județean Timiș, Alin Nica. Astăzi a fost prezent și deputatul, Ionuț Stroe. În majoritatea discursurilor ținute în fața delegaților prezenți s-a vorbit despre echipă, despre o singură echipă liberală, asta legat de faptul că în spațiul public în țară au existat numeroase confruntări între susținătorii lui Orban și susținătorii lui Câțu. Marcel Vela a fost ales președintele organizației PNL Caraș Severin pentru următorii patru ani. Pe Marcel Vela, la conducerea echipei liberale din Caraș Severin îl secondează Ioan Popa și Jaro Marsalic, din poziția de prim-vicepreședinți. Din biroul politic județean al PNL Caraș Severin mai fac parte, secretarul general, Ovidiu Rădoi, trezorierul, Daniel Surdu, 11 vicepreședinți și 15 membrii. Noua echipă de conducere a PNL Caraș Severin va vota până la Congresul PNL programat pentru luna septembrie  pe cine va susține la președinția PNL. Șansele ca liberalii cărășeni să acorde votul lor lui Orban sau lui Câțu sunt în acest moment  egale, a lăsat impresia președintele reconfirmat al PNL Caraș Severin, Marcel Vela.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *