„Cum ar arăta orașul Reșița dacă tinerii ar lua parte la deciziile pentru climă?

Pe parcursul a două zile tinerii reșițeni participă la atelierul de soluții climatice organizat de WWF România intitulat „Cum ar arăta orașul Reșița dacă tinerii ar lua parte la deciziile pentru climă?”
Blocul fetelor găzduiește atelierul de soluții climatice „Cum ar arăta orașul Reșița dacă tinerii ar lua parte la deciziile pentru climă?” în care tinerii sunt invitați să discute despre schimbările climatice și cum pot ei contribui activ la tranziția climatică a orașelor.
Sub egida proiectului LIFE ASAP (Accelerated Sub-national Climate Action and Participation through the One Planet City Challenge), ne ppropunem să aducem tinerii mai aproape de autorități și să vorbim despre cum își doresc tinerii să arate orașul lor, dacă își doresc ca orașul lor să fie mai verde și ce își doresc, de fapt, de la oamenii care decid viitorul orașului. În prima zi vom avea un atelier cu tinerii în care vor propune mai multe soluții pentru orașul lor, iar în a doua o întâlnire cu decidenții, deci tinerii vor avea ocazia să vorbească cu autoritățile, cărora le vor transmite aceste soluții, și vom vedea dacă aceste soluții vor fi incluse în planul climatic al orașului”, a explicat expertul comunicare WWF România, Florina Neagu.”
În cadrul atelierului reprezentanții GAL (Grupul de Acțiune Local) Reșița le-au prezentat participanților modul în care implicarea fiecăruia a produs schimbare în municipiul de pe Bârzava, atât prin crearea accesarea de finanțări, cât și la nivel micro prin alegerea unor soluții prietenoase cu mediu.
O întâlnire cu tinerii, într-o clădire reabilitată cu resursele puse la dispoziție de GAL Reșița, o întâlnire în care am vorbit despre nevoia de solidaritate, despre nevoia de a lucra împreună, despre nevoia de a ridica ochii dincolo de gardurile școlii din care învățăm sau în curțile în care trăim, încercând să ridicăm ochii spre comunitate și să vedem, în ce măsură, participarea nostră la rezolvarea unor probleme este utilă. Cred că tinerii sunt convinși că acest lucru este util pentru societate, cred că erau deja convinși că ar trebui să facă un astfel de demers, eu nu am făcut să le arunc o provocare: să vină alături de GAL Reșița, să depistăm problemele Reșiței și să încercăm să le rezolvăm atât cât ne este în măsură”, a spus expertul tehnic GAL Reșița, Marian Apostol.
Pe parcusul atelierului, tinerii lucrează în echipă, participă la activități practice și contribuie la dezvoltarea unor recomandări pentru un oraș mai verde și mai rezilient.
Eveniment organizat de WWF-România în cadrul proiectului LIFE ASAP (Accelerated Sub-national Climate Action and Participation through the One Planet City Challenge), co-finanțat de Uniunea Europeană.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *