„Datoria noastră este să nu-i uităm niciodată pe eroii Armatei României care au căzut pe frontul de vest”


Liderul liberalilor din Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, împreună cu Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, se află în aceste zile în Cehia.

Acolo, delegația României a depus o coroană de flori în cinstea militarilor români care și-au dat viața pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Datoria noastră de suflet este să nu-i uităm niciodată pe eroii Armatei României care au căzut pe frontul de vest. Militarii noștri au eliberat Transilvania de Nord și au continuat să lupte în Ungaria, Austria și Cehoslovacia până la victoria finală. Dragostea lor față de patrie a fost demonstrată de sacrificiul lor, al celor care şi-au îndeplinit misiunile cu onoare şi devotament. Armata Română a luptat pe frontul de vest până pe 9 mai 1945, suferind pierderi totale de aproape 170.000 militari (morți, răniți și dispăruți). Glorie eternă militarilor români!”, a declarat cu acest prilej, președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *