Importanţa de necontestat a pâinii este subliniată de menţionarea ei în rugăciunea creştină “Tatăl nostru” – “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”: pâinea este simbolul tuturor lucrurilor fără de care traiul zilnic n-ar fi cu putinţă.
A fost nevoie de mii de ani pentru ca pâinea să evolueze în forma pe care o cunoaştem în prezent.
Populaţia Egiptului antic prăjea la început grâu şi orz la flacără deschisă. Ulterior, egiptenii au descoperit că aroma, consistenţa şi digestia grăunţelor întregi sau pisate puteau fi îmbunătăţite prin adăugarea apei, obţinându-se astfel un terci. Atunci când straturi dintr-un terci consistent şi vâscos au fost puse la copt pe pietre încinse deasupra focului, a apărut pâinea plată.
Această evoluţie, de la seminţe prăjite la pâine, se pare că a început în jurul anului 6000 î.Hr., încheindu-se în 2600 î.Hr., când brutarii egipteni au făcut o descoperire remarcabilă: dacă amestecul de seminţe pisate şi apă nu era copt imediat, se declanşa un proces de fermentaţie, în urma căruia rezulta un aluat aromat. Când era copt, aluatul respectiv creştea, obţinându-se o pâine mai moale şi mai uşoară.
După ce au descoperit procesul de dospire, egiptenii şi-au perfecţionat aptitudinile de brutari, producând peste 50 de varietăţi de pâine. Principala materie primă era grâul, dar se mai adăuga şi orzul, ce are un conţinut mai ridicat de gluten şi produce astfel o pâine mai grea. Principalul agent de dospire, un aluat fermentat, era preparat în cantităţi mari şi păstrat pentru a fi amestecat cu aluatul proaspăt. Astfel, pâinea putea fi produsă ori de cate ori era necesar.
Aceste abilităţi culinare au impus înlocuirea pietrelor folosite la coacere cu un dispozitiv mai complex, astfel că egiptenii au inventat cuptorul. Si în prezent se mai întâlnesc asemenea relicve, confecţionate din lut de Nil, terminate în partea superioară printr-un con deschis şi cu interiorul divizat de poliţe orizontale. Prin gaura superioară a cuptorului, brutarul putea, la nevoie, să înţepe aluatul care creştea.
Brutăritul a rămas neschimbat timp de mai multe secole.
Deşi romanii coceau pâine, cronicarii nu menţionează existenţa brutarilor până în secolul al II-lea î.Hr. Brutarii erau în mare parte sclavi eliberaţi ce scuteau femeile de povara gătitului, acestea evitând apropierea de cuptoarele încinse.
Pâinea romană tipică avea o greutate de aproximativ jumătate de kilogram, asemenea pâinilor moderne, şi era modelată manual sub formă de moviliţă. Un sortiment, panis artopicius, era copt pe o frigare, în timp ce alt sortiment, panis testuatis, se cocea într-un vas de lut.
Pâinea este mâncată peste tot în lume, în mai multe forme. Este numită şi pâinea vieţii. În multe ţări, pâinea furnizează 50% sau chiar mai mult din caloriile zilnice, ingerate de multe popoare.
Acolo unde se găsesc mai mulţi oameni cu venituri mici, pâinea, unul dintre cele mai economice alimente, este o parte importantă a dietei zilnice.
În SUA, acolo unde nivelul de trai este mai ridicat, se consumă cantităţi mari de pâine. Însă, doar 14% din caloriile zilnice din dieta oamenilor înseamnă pâine.
Însă şi această cantitate de pâine oferă o parte din nutrienţii consideraţi necesari pentru corp: 20% proteine, 26% tiamină, 24% acid nicotinic, 14% riboflavină, 34% din fier şi doar 17% din necesarul zilnic de calciu. De aceea, pâinea este importantă.
Deoarece pâinea albă este consumată de atâţia oameni şi pentru că oamenii cu venituri mici consumă pâinea în mari cantităţi, s-a descoperit că aşa oamenii pot primi nutrienţii la care, altfel, nu ar avea acces. Ca o soluţie, industria de panificaţie din anumite ţări „îmbogăţeşte” pâinea cu nutrienţi.
Deşi este uşor să cumperi pâine de la un magazin specific, e mult mai plăcut să o faci tu în casă, dacă ai timpul necesar. Aşa vei vedea cât de mult munceau oamenii, atunci când trebuia să facă pâinea în casă în fiecare zi.
