Distracția i-a costat scump!


6 turiști cehi care au pătruns într-o zona montană protejată au fost surprinși de jandarmii montani cu mașinile Off-Road și au fost amendați de aceștia. Jandarmii montani le-au explicat turiștilor prevederile legale care protejează ecosistemul montan și au subliniat riscurile pe care le presupune circulația neautorizată în zone naturale sensibile, dar au aplicat și legea și
i-au amendat cu 12.000 de lei. În comunicatul IJJ Caraș Severin se precizează: „Aventura s-a încheiat scump pentru un grup de turiști cehi, care au crezut că pot cuceri zona montană cu șase mașini Off-Road. Jandarmii montani i-au surprins în zona DAF Sucu, acolo unde accesul auto este strict interzis, și le-au aplicat sancțiuni contravenționale de 12.000 de lei. Folosirea autovehiculelor în afara drumurilor publice și forestiere deschise circulației nu doar că degradează natura, dar poate pune în pericol viața și siguranța participanților.”

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *