Două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședintei ordinare a Consiliului Județean Caraș-Severin ce a avut loc joi, 8 februarie 2024, nu au fost votate

“Ședința din 8 februarie 2024 nu și-a atins scopul, au fost omise la vot 2 proiecte importante, utilizarea excedentului bugetului local al județului, în lipsa căruia proiectele adiacente sunt viciate și proiectul privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean. Tensiunea legată de insistența grupului de consilieri județeni din opoziție a condus la situația, în premieră, de a se uita a fi supuse la vot exact aceste două proiecte. Chiar dacă culpa principală va fi pusă pe seama inițiatorului, să nu uităm că la momentul votului în sală, în afara de mine, erau doar consilierii județeni ai grupului PSD. Adica 18 contra unul. Unul mai priceput decât altul”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Având în vedere situația existentă, luni, 19 februarie 2024, va fi convocată o ședință extraordinară în cadrul căreia vor fi incluse, în vederea aprobării, proiectele de hotărâre privitoare la utilizarea excedentului bugetului local al județului Caraș-Severin, bugetul propriu al județului Caraș-Severin pe anul 2024, precum și toate sursele acestuia.

În cazul proiectului de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, Consiliul Județean Caraș-Severin va iniția procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale asupra alocării resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale, astfel încât în următoarea ședință ordinară să fie inclus proiectul de hotărâre prin care sumele să fie distribuite către primării. Prevederile legale, respectiv art. 6, alin. 11 din Legea bugetului de stat pe anul 2024 stipulează faptul că repartizarea se poate face până la data de 09.12.2024.

“Intenția mea de a repartiza cât mai repede acești bani către primării a fost zădărnicită în mod repetat de modul mizerabil în care au înțeles cei din grupul PSD să procedeze”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *