Echipa de fotbal CSM Reșița a disputat trei meciuri amicale în cantonamentul din Antalya

Echipa de fotbal CSM Reșița se află în cantonament în Antalya unde a disputat deja trei meciuri amicale.
CSM Reșița a pierdut la o diferență de scor dură, al treilea amical disputat în stagiul de pregătire din Turcia.
Formația reșițeană de fotbal a înregistrat astfel cel de-al doilea eșec.
A pierdut și primul amical disputat cu Ceahlăul cu scorul de 3 la 2.
De data aceasta, echipa din Valea Domanului a jucat contra unei echipe din Germania, SGV Freiberg, în fața căreia a pierdut cu scorul de 0-3.
locul 4 din 18 după 21 de etape în seria sud-vest a ligii a patra din Germania.
Meciul- test dintre CSM Reșița și SGV Freiberg s-a disputat cu două zile înainte de încheierea cantonamentului din Turcia.

În prima parte a cantonamentului, efectuat pe plan local, CSM Reșița a disputat trei amicale. Astfel, a jucat contra echipei CSM Deva, (echipă aflată pe locul 1 din seria a 7-a a ligii a treia), și s-a impus cu 4-0, tot cu  4-0, s-a impus în fața echipei CS Timișul Șag (echipă aflată pe locul 2 din Liga a patra Timiș) și cu scorul de 3-1 în meciul cu CSM Jiul Petroșani (echipă aflată pe locul 6 din Seria a 7- a Ligii a treia-a).
Vineri, 16 februarie,  echipa reșițeană de fotbal va  disputa două meciuri amicale:
⚽ ora 10,00, ora României 🆚 FC Kolkheti Poti (Georgia)
⚽ ora 15,00, ora României 🆚 FC Kisvarda Master Good (Ungaria)

Perioada de cantonament în Antalya se încheie pe data de 17 februarie. După revenirea în țară, echipa din Valea Domanului se va pregăti pentru cea de-a doua parte din campionatul Ligii a doua. În etapa a 16-a, prima din 2024, CSM Reșița joacă sâmbătă, 24 februarie, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Steaua.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *