
Femeia agresată într-un parc din Caransebeș. Agresorul, sub monitorizare electronică
Un conflict spontan izbucnit într-un parc din Caransebeș s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și emiterea unui ordin de protecție împotriva unui tânăr de 19 ani. Incidentul s-a produs în noaptea de 24 august, în jurul orei 00:00. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați după ce o femeie de 46 de ani, aflată în parc împreună cu cele două fiice ale sale, în vârstă de 12, respectiv 15 ani, ar fi fost agresată de un bărbat. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, tânărul de 19 ani i-ar fi aplicat femeii o lovitură cu palma în zona feței.
Polițiștii au evaluat situația și au constatat existența unui risc iminent pentru victimă. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.
Prin ordinul emis, tânărului i s-a interzis să se apropie de locuința femeii și să păstreze față de aceasta o distanță mai mică de 50 de metri. Totodată, polițiștii au dispus monitorizarea electronică a agresorului, în condițiile prevăzute de lege. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și să dispună măsurile legale care se impun.
Poliția reamintește că victimele violenței sau persoanele aflate într-o situație de pericol pot solicita sprijinul autorităților prin apelarea numărului unic de urgență
