
Seceta pedologică nu a produs, până acum, pagube raportate oficial în Caraș-Severin, iar fermierii speră ca pierderile la culturile de primăvară să fie limitate. În schimb, culturile înființate în toamna anului trecut au înregistrat producții bune și foarte bune, în special acolo unde au fost respectate tehnologiile agricole.
În ceea ce privește seceta pedologică, până la această dată, la nivelul Direcției pentru Agricultură Județene Caraș-Severin nu a fost înregistrat niciun raport operativ privind pagubele produse de acest fenomen.
Reprezentanții agriculturii județene speră ca pierderile de producție provocate de seceta din acest an să fie limitate, în special în cazul culturilor de primăvară, precum porumbul și floarea-soarelui.
În schimb, culturile înființate în toamna anului 2025 au înregistrat producții bune și foarte bune, acolo unde au fost respectate tehnologiile de cultură și epocile optime de semănat și au fost utilizate soiuri și hibrizi performanți.
La grâu, producția medie a fost de aproximativ 6.900 de kilograme la hectar, în timp ce la orz s-au obținut 7.400 de kilograme la hectar. În cazul culturilor de triticale, producția medie a ajuns la 6.300 de kilograme la hectar, iar la secară, la 6.400 de kilograme la hectar.
O producție foarte bună a fost obținută și la rapiță, cu o medie de 4.305 kilograme la hectar.
Rezultatul obținut la rapiță confirmă faptul că fermierii din județ s-au orientat către o cultură profitabilă, ținând cont atât de condițiile pedoclimatice, cât și de cerințele și evoluția pieței.
