
Performanță de familie pentru ciclismul caransebeșean! Giulia și Tania Pârvu au urcat pe podium la Campionatul Național de MTB Cross-Country Eliminator de la Mediaș. Fiica și mama, legitimate la Velocitas Timișoara, au obținut medalii de argint la categoriile Elite, respectiv Master feminin, iar succesul a continuat și la maratonul Gușterița MTB de la Sibiu.
Giulia și Tania Pârvu au obținut titlurile de vicecampioane naționale la Campionatul Național de MTB XCE, desfășurat la Mediaș. Cele două sportive din Caransebeș, legitimate la clubul Velocitas Timișoara, au urcat pe podium după evoluții foarte bune în competiția de Cross-Country Eliminator.
Giulia Pârvu a cucerit medalia de argint la categoria Elite feminin, în timp ce mama sa, Tania Pârvu, a devenit vicecampioană națională la categoria Master feminin, performanță pe care o reușește pentru al doilea an consecutiv.
Tania Pârvu spune că cea mai mare satisfacție a fost rezultatul fiicei sale, obținut după o perioadă în care aceasta și-a împărțit timpul între antrenamente și pregătirea pentru examenul de Bacalaureat.
Forma excelentă a celor două sportive a continuat și la Gușterița MTB, competiție de maraton desfășurată la Sibiu. La prima participare într-o cursă de 65 de kilometri, Giulia Pârvu a câștigat locul întâi, iar Tania Pârvu s-a clasat pe poziția a treia.
„Eu și fiica mea am avut bucuria de a ne califica în finală și în tandem am reușit să câștigăm titlul de vicecampioane, Giulia la categoria Elite, iar eu la categoria Master feminin. La Mediaș a fost o experiență unică, eu am ieșit vicecampioană la Master feminin pentru al doilea an consecutiv, dar și mai mult m-a bucurat rezultatul fiicei mele, Giulia Pârvu, vicecampioană la Elite feminin, după o perioadă cu pregătiri pentru Bacalaureat.”, a transmis Tania Pârvu.
Cele două cicliste au repetat evoluțiile excelente și în acest weekend la Gușterița MTB de la Sibiu, competiție de maraton (65 de km). „A fost o primă participare pentru Giulia Pârvu la un maraton și mă bucur că a câștigat locul 1, iar eu m-am clasat pe 3. Un concurs frumos la care ne-am întâlnit cu prietenii.”, a mai declarat Tania Pârvu.
În perioada următoare, Tania Pârvu se concentrează pe organizarea celei de-a șaptea ediții a competiției Gugulan MTB Caransebeș, programată în 12 septembrie. Evenimentul va include trei trasee cu grade diferite de dificultate, o categorie dedicată bicicletelor electrice, iar participarea va fi gratuită pentru concurenții sub 19 ani și pentru toate femeile înscrise în concurs.

„Start înscrieri! Așteptarea a luat sfârșit! Înscrierile pentru Gugulan MTB – Ediția VII sunt oficial deschise. Te așteptăm la o nouă ediție plină de provocări, pe trasee spectaculoase și într-o atmosferă pe care doar Gugulan MTB o poate oferi. 3 trasee – 3 niveluri de dificultate! Categorie E-Bike! Înscriere gratuită pentru toți participanții sub 19 ani, dar și pentru doamne și domnișoare! Înscrie-te acum: https://racetime.ro/events/188/register!”, este invitația lansată de Tania Pârvu!









