Încep lucrările la UPU Reșița

Un pas mare pentru ceea ce înseamnă servicii medicale de calitate în județul Caraș Severin a fost făcut de Consiliul Județean. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construcții la obiectivul de investiții “Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa”. În urma emiterii ordinului de începere a lucrărilor a fost predat în data de 4 august 2020, constructorului, amplasamentul. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 18 luni. Proiectul ,,Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița” este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 –2020 și are drept obiectiv general îmbunătățirea calității și eficienței îngrijirii spitalicești de urgență prin extinderea/dotarea infrastructurii Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Ca rezultate așteptate, pe lânga extinderea și amenajarea infrastructurii Unității de Primiri Urgențe, proiectul mai prevede și dotarea cu echipamente medicale specifice.
Valoarea totală a proiectului este in cuantum de peste 9 milioane 360 mii de lei, defalcata astfel:

– valoare totala eligibila: 6.836.998,93 lei,TVA inclus
– valoare totala neeligibila: 2.523.944,11 lei, TVA inclus

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *