
Praznicul Împărătesc al Întâmpinării Domnului este o sărbătoare cu vechime, fiind respectată cu sfințenie de către credincioși.
Întâmpinarea Domnului, este cea mai importantă sărbătoare a lunii Făurar. Evenimentul, cu o deosebită importanță pentru întreaga creștinătate, marchează simbolic momentul închinării Pruncului Sfânt în fața Lui Dumnezeu. Totodată această zi marchează simbolic momentul închinării Pruncului Sfânt în fața Lui Dumnezeu, se dă dezlegare la pește.În Biserica Ortodoxă, sărbătoarea și-a căpătat rangul cuvenit după mai multe încercări. Potrivit scrierilor, în anul 528, un cutremur a răpus mai multe vieți din ținutul Antiohiei, iar 13 ani mai târziu a izbucnit o epidemie de ciumă în Constantinopol, omorând mii de oameni zilnic.
Întrucât nenorocirile se țineau lanț, preoții au început să țină slujbe de izbăvire, în special în timpul sărbătorii Întâmpinării Domnului. În urma rugăciunilor răul s-a stins, fapt pentru care Biserica a ridicat la rang înalt acest moment de peste an.
Tot astăzi se cinstește și icoana Maicii Domnului, numită „Îmblânzirea inimilor împietrite“ sau „Profeţia lui Simeon“, în care Maica Domnului este înfățișată cu șapte săbii străpungându-i pieptul, fără Iisus.
Întrucât se consideră că Pruncul Iisus a venit pe lume pe data de 25 decembrie, pe 2 februarie, după exact 40 de zile, a fost dus de Mama Sa la Templu, pentru a fi înfățișat lui Dumnezeu.
În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului. Se zice că acum e cumpăna dintre anotimpul rece și cel cald, făcându-se predicții calendaristice. Strămoșii noștri obișnuiau să pună schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin.
