
„Colindăm, colindăm iarna” se găsește pe noul album al artistei, lansat alături de surorile sale, Maria Magdalena și Mădălina. Talentatele surori ne aduc spiritul Crăciunului cu interpretări pline de emoție, care, cu siguranță, vor fi coloana sonora a acestor sărbători. De asemenea, Ioana, Mădălina și Maria Magdalena Ignat au mai lansat în urmă cu doi ani colindele „Din cer senin” și „În căsuța cea săracă”, pe care cele trei le cântau alături de familie, în copilărie.
„Colindăm, colindăm iarna” este însoțit de un clip regizat de Emil Kasa, ce o prezintă pe Ioana interpretând melodia, într-o atmosferă caldă și liniștită. Vocea cântăreței este acompaniată de o orgă, simplitatea momentului evidențiind frumusețea colindului.
