Ioana Ignat surprinde cu „Red Flag”, o piesă și un videoclip în care a fost implicată în totalitate

Ioana Ignat surprinde cu „Red Flag”, o piesă și un videoclip în care a fost implicată în totalitate, declarând că este „unul dintre cele mai sincere și solicitante proiecte” pe care le-a făcut.

„Red Flag” vorbește despre iubirea toxică, despre semnele pe care alegem să le ignorăm și despre curajul de a rupe lanțurile atunci când dragostea începe să doară. Piesa a fost compusă de Ioana Ignat și Bianca Dragomir, iar producția poartă semnătura lui Adrian Iordan.

De data aceasta, Ioana a dus totul la un alt nivel, de la muzică și versuri, până la conceptul și filmarea videoclipului. „Red Flag” este un proiect creat de la zero de artistă, o viziune completă în care fiecare detaliu spune o parte din poveste.

Regizat de Silviu Mîndroc, videoclipul este intens, cinematografic și spectaculos: Ioana dansează, se învârte pe o sfoară suspendată de tavan, simbol al încercării de a recăpăta controlul asupra propriei povești. Mișcările ei transmit vulnerabilitate, forță și renaștere – o metaforă vizuală a eliberării interioare.

„A fost unul dintre cele mai solicitante și sincere proiecte pe care le-am făcut. Am fost implicată în tot – de la concept la coregrafie, de la text la energie. Am vrut ca „Red Flag” să fie trăită, nu doar ascultată”, a declarat Ioana Ignat.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *