Leurda

leurda

Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) şi, într-adevăr, urşii o consumă ca medicament, imediat ce ies din hibernare.

De altfel, se pare că apariţia frunzelor de leurdă este şi semnul că, în curând, animalele vor ieşi din bârloguri pentru a se bucura de razele soarelui de primăvară.

Este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, care face nişte flori mici şi albe. Popular, mai este numită şi usturoită, pentru că frunzele şi tulpinile sale au un gust şi un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de vedere botanic.

Leurda creşte numai în pădurile din Europa Centrală, iar până în prezent nu a putut fi aclimatizată în nici o altă regiune. De asemenea, nu a putut fi cultivată, fiind o specie eminamente sălbatică, prezentă în pădurile de stejar, fag sau frasin.Una din principalele proprietăţi ale leurdei este aceea de a curăţa organismul. Află mai multe despre cât de bună este leurda în cele ce urmează.

Primăvara, în pădurile de foioase şi conifere, pe terenul bogat în humus, şi în special umed, îşi face apariţia leurda, sau usturoiul usrsului cum mai este denumită popular. O plantă minune cu beneficii multiple asupra organismului. Se culege primăvara devreme, până să înflorească, astfel că beneficiaţi din plin de prorpietăţile ei.

Deşi frunza îţi aminteşte de cea a lăcrămioarelor, la ruperea ei vei simţi mirosul de usturoi, semn că eşti pe drumul cel bun dacă ai ieşit la cules. Leurda poate fi găsită şi în comerţ, însă nimic nu se compară cu o ieşire la iarbă verde, în pădurea plină de leurdă şi ciripit de păsărele, atunci când natura începe un nou ciclu. Se spune că şi urşii o caută după ce ies din hibernare.

În primul rând, leura este un bun detoxifiant al organismului – pornind de la organe şi până la acţiunea benefică asupra sângelui. Se consumă crudă în tot felul de salate, sau simplă. Astfel aveţi parte de toate vitaminele pe care le conţine. Leurda poate fi adăugată şi în tot felul de preparate culinare de sezon sau cum doriţi, dar pierde din proprietăţi.

Leurda conţine sulfura de alil, carotenoizi, vitaminele A, C, levuloză, ulei eteric complex, săruri de calciu, fie, fosfor, sodiu şi cupru. Leurda este o plantă bună împotriva îmbătrânirii.

Leurda şi beneficiile sale asupra organismului:

– detoxifiant, depurativ, curăţă bine sângele, ficatul, stomacul, intestinele, etc

– are efect antiseptic, batericid, antitoxic, diuretic, hemostatic, hipotensiv, antisclerotic, vermifug, stimulator al contracţiilor uterine

– leurda este indicată în boli gastrointestinale, cardiovasculare, reduce hipertensiunea arterială, previne arteroscleroza coronariană

– leurda scade nivelul colesterolului, previne accidentele vasculare, previne apariţia trombozei şi tromboflebitei, dizolvă plăcile de colesterol

– leurda este bună împotriva tuberculozei pulmonare, bronşitei, ajută în boli ale căilor respiratorii – răceală, gripă, etc

– leurda are efecte benefice asupra memoriei, insomniilor, depresiei, amneziei, ameţelilor, tensiunii, anxietăţii

– leurda este bună şi împotriva bolilor renale, elimină excesul de acid uric (în cazul celor cu gută), curăţă rinichii, vezica urinară.

– leurda combate reumatismul degenerativ, bolile de piele precum eczemele, herpesul, scrofuloza, furunculi, etc.

De la leurdă se folosesc şi bulbii, iar albinele folosesc florile pentru a poleniza. Leurda mai poate fi preparată şi sub formă de vin, tinctură, suc sau ceai.

Bulbii, recoltaţi în vara şi toamna şi tocaţi mărunt, au aceeaşi eficacitate ca şi frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepară un macerat în lapte timp de 2-3 ore, care se va consuma prin înghiţituri rare. Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de către ficat şi nu dau iz neplăcut pentru respiraţie, că în cazul usturoiului.

Tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-40%, în care se macerează timp de 14 zile, la soare; se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare, în loc răcoros şi întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai sau apă, de 3-4 ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei memorii excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze tot timpul anului de puterea curativă a leurdei;

Infuzia de leurdă se prepară din două linguriţe frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau unul sau două ceaiuri pe zi.

Vinul de leurdă se prepară dintr-un pumn de frunze proaspete sau bulbi mărunţiţi, care se fierb 5 minute în 50 ml vin alb; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust cu miere sau sirop. Se bea dimineaţa câte un păhărel, timp de 14 zile, fiind considerat un minunat remediu pentru persoanele în vârstă, chinuite de tuse rebelă, insuficientă respiratorie, expectoraţii persistente şi tuberculoza pulmonară.

Sucul de leurdă, extras din frunze proaspete prin presare, se consuma în cure de 3 săptămâni, luând câte 2 pahare pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi după amiază, având efecte în combaterea reumatismului degenerativ, mastita şi noduli la sân şi în înlăturarea efectelor nocive ale tutunului, printr-o acţiune puternic antitoxică.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *