Este 1 martie, ziua în care se oferă mărțișoare, mici simboluri ale Primăverii.

Din anul 2017 Mărţişorul a fost înscris de UNESCO, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma candidaturii unui dosar multinaţional (Cultural Practices Associated to the 1st of March – România, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova) așa că Mărțișorul a devenit element de patrimoniu cultural imaterial.
Mărţişorul reprezintă un vechi obicei cu caracter lunar şi feminin, răspândit pe tot teritoriul României, practicat şi în alte zone sud-est europene. Iniţial, şnurul împletit, un fir roşu şi unul alb, era confecţionat de femei şi oferit în familie şi în comunitate, dăruit în principal persoanelor de sex feminin. Astăzi este dăruit de bunici/părinţi/naşi copiilor pentru a fi sănătoşi, de flăcăi fetelor pentru a fi frumoase şi drăgăstoase, de bărbaţi femeilor, de copii mamelor, bunicilor, rudelor, de fete şi femei altor fete şi femei. De remarcat, că în unele zone din Moldova şi Transilvania este dăruit şi bărbaţilor.
Mărţişorul/Marţul/Mărţugul/Mărţiguşul tradiţional este o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roşul – atribut al vitalităţii (sănătate, frumuseţe sau iubire), dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii. Se poartă la mâna stângă sau în piept, aproape întreaga lună, după care se leagă de ramura înmugurită a unui pom roditor. Dacă pomul nu rodeşte în acel an, e semn rău. De asemenea, mărţişorul poate fi purtat până la sosirea berzelor când se spune: „Na-ţi negreţile şi dă-mi albeţele!”
În credinţa populară, Mărţişorul are o funcţie magică, protectoare într-un prag temporal important – primăvara şi o funcţie festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular, căci el este supranumit Cap de primăvară. Mărţişorul se prindea în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, în casă sau în grajd, în credinţa că poate asigurara sănătatea în anul vegetaţional şi agrar ce urma.
Mărţişorul are o semnificaţie afectivă aparte, de împărtăşire a bucuriei începutului primăverii şi de comunicare a afecţiunii pentru persoanele cărora li se dăruiesc mărţişoare.
Astăzi semnificaţiile principale ale Mărţişorului sunt de natură simbolică. Amuleta însoţitoare a şnurului particularizează mesajul simbolic şi alegoric al mărţişorului ( floarea – frumuseţea, coşarul şi potcoava – purtătoare de noroc, fluturele- gingăşia).
Despre mărșițor au fost vehiculate diverse legende.
Legenda Martisorului.

Iata cele doua legende ale Martisorului.
Tradiţia asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie care a trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia şi-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi să-i scoată faţă. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să plângă cu lacrimi amare. Şi cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat tânăr şi frumos pe nume Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca posedă o putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale roş-albe şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se ducă acasă. Când a ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit să credă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o: „De unde ai floare, căci este încă iarnă?”.
Văzând că tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci a apărut obiceiul mărţişorului. Renunţând la cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se, conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Legenda Martisorului – lupta cu zmeul

O alta legenda a martisorului este aceea ca Soarele a coborat pe Pamant. Se spune ca intr-o zi Soarele a vrut sa danseze si el intr-o hora, asa ca a venit pe Pamant luand infatisarea unui tanar. Ceea ce nu stia Soarele era ca Soarele nu mai era pe cer, a profitat si l-a rapit pe soare si l-a inchis departe de ochii lumii. Pentru ca nu mai exista caldura soarelui si razele acestuia nu mai mangaiau pe nimeni, lumea s-a schimbat si nici macar copiii nu mai radeau. Un tanar pe nume Martisor a avut insa curajul sa il infrunte pe zmeu pentru a-l elibera pe Soare. Dupa ce a strabatut un drum lung de trei anotimpuri (vara, toamna si iarna), curajosul tanar a ajuns la zmeu si s-a luptat cu acesta zile si nopti in sir, pana l-a invins. Soarele a fost eliberat si a readus lumea la viata, insa tanarul nu a apucat sa se bucure de el, din cauza ranilor din timpul luptei. Tot sangele lui s-a scurs pe zapada imaculata, iar acesta este motivul pentru care snurul martisorului este rosu cu alb.