Măsuri speciale de dezinsecție la TUR Reșița

În contextul răspândirii infecțiilor cu COVID 19, TUR Reșița a dispus măsuri de dezinfecție zilnică a autobuzelor și microbuzelor din flota de transport a companiei. Igienizarea, dezinfecția se efectuează cu ușile deschise, de către personalul de la igienizare, respectând următorii pași:
-curăţarea se realizează zilnic (de două ori/zi) și ori de câte ori este nevoie și se execută după regula generală, respectiv de la tavan spre podea, de la zonele cu operaţii salubre la cele cu operaţii insalubre, îndepărtarea paianjenilor, măturare, ştergerea prafului şi evacuarea gunoiului, măturarea se realizează cu o mătură din sorg sau plastic, umezită;
-dezinfecţia se efectuează cu o soluţie formată din apă şi produse pe bază de Clorsialcool (sau alte biocide), conform indicaţiilor producătorului;
-dezinfecția balustradelor, a scaunelor, a validatoarelor și a aparatelor de plată a călătoriei, presupune:
pulverizarea soluției de dezinfecție apoi ștergerea suprafeței cu o lavetă;
stergerea podelei cu soluţii speciale pentru distrugerea bacteriilor mijlocului de transport;
-la fiecare capăt de traseu, personalul TESA dezinfectează zonele de contact (bare, mânere, scaune) din fiecare mijloc de transport.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *