Nouă acțiune de combatere a migrației ilegale!


Polițiștii de frontieră, împreună cu jandarmii, polițiștii, angajații ITM, dar și cei de la Inspectoratul General pentru Imigrări, au desfăşurat o misiune de cooperare în sistem integrat ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și a depistării străinilor cu ședere ilegală pe teritoriul României, în zona de responsabilitate a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caras-Severin.

Astfel, în 4 ore, au fost verificate 5 societăți comerciale și 16 cetățeni străini, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 22.000 lei, au fost verificate 13 autovehicule cu 21 de persoane și a fost depistat un cetățean din Bangladesh aflat cu ședere ilegală pe teritoriul României.

În perioada următoare vor continua astfel de activități pentru depistarea faptelor ilegale.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *