Peste 100 de amenzi și trei șoferi prinși în flagrant de polițiștii cărășeni, în ultimele 24 de ore

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.

În acest interval, oamenii legii au intervenit la peste 50 de evenimente, dintre care aproximativ 40 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Totodată, au fost organizate aproximativ 20 de acțiuni, în urma cărora polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de circa 2.000 de lei.

Pentru abaterile constatate în trafic, au fost reținute cinci permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.

În aceeași perioadă, polițiștii au prins în flagrant trei persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni și au constatat șase infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Șofer cu permisul suspendat, depistat la Băile Herculane

Joi, 30 iulie, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au oprit pentru control o autoutilitară care circula prin localitate.

Verificările au arătat că șoferul, un bărbat de 26 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Fără permis, cu moped neînmatriculat și băut, depistat la Cuptoare

Tot joi, în jurul orei 16.00, polițiștii Biroului Ordine Publică Reșița au depistat în localitatea Cuptoare un bărbat de 45 de ani care conducea un moped fără plăcuțe de înmatriculare.

În urma verificărilor, s-a stabilit că vehiculul era neînmatriculat, iar conducătorul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Un alt mopedist băut și fără permis, oprit la Eftimie Murgu

În aceeași zi, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Bozovici au oprit în trafic, pe raza comunei Eftimie Murgu, un moped fără plăcuțe de înmatriculare.

La volan se afla un bărbat de 41 de ani care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice.

Și în acest caz au fost întocmite acte de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului.

Poliția Caraș-Severin reamintește tuturor participanților la trafic că șofatul sub influența alcoolului sau fără drept de a conduce reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și atrage răspunderea penală.

 

 

 

 

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *